Opinie
De ce am construit DiStage pe orașe, nu pe algoritmi
Când construiești ceva pentru descoperire muzicală, prima variantă la care te gândești e un sistem de recomandare. Toată lumea are unul, funcționează bine și există literatură serioasă despre cum se face.
Nu am făcut asta. Articolul de față explică de ce, inclusiv ce pierdem din alegerea asta, pentru că are costuri reale și nu are rost să pretindem altceva.
Ce presupune un recomandator bun
Un sistem care ghicește ce ți-ar plăcea are nevoie de trei lucruri: un catalog mare, un istoric lung de comportament pentru fiecare ascultător și suficient trafic cât să învețe din tipare.
O platformă mare le are pe toate trei. Noi nu avem niciunul dintre ele la scara aia, și nici nu le vom avea în anul următor.
Un recomandator antrenat pe puține date face exact ce ai văzut pe orice aplicație mică: îți arată aceleași cinci lucruri, la nesfârșit, cu impresia de personalizare. E mai rău decât nicio personalizare, pentru că îți consumă și încrederea.
Deci prima parte a răspunsului e neplăcut de simplă: nu am fi putut construi bine un recomandator, iar unul prost ar fi fost mai dăunător decât absența lui.
A doua parte, care contează mai mult
Chiar dacă am fi avut datele, nu am fi vrut.
Un sistem de recomandare bine făcut rezolvă problema ascultătorului care nu știe ce vrea. Nu rezolvă problema artistului care nu e cunoscut. Motivele sunt în Algoritmul nu te urăște, doar nu te cunoaște: un sistem antrenat să greșească rar va prefera mereu ce e deja verificat, iar un artist nou e definiția neverificatului.
Dacă am fi construit același lucru cu date mai puține, am fi obținut aceeași ierarhie, doar mai săracă. Ar fi fost o platformă mică cu aceleași probleme ca una mare.
Aveam nevoie de un criteriu care nu depinde de popularitate. Orașul e un astfel de criteriu, și e singurul de care ne-am putut lega care are toate proprietățile de care aveam nevoie.
De ce orașul, concret
E o informație pe care o are orice artist din prima zi. Nu trebuie câștigată, nu trebuie acumulată, nu depinde de cifre. Un artist care s-a înscris azi are exact același oraș ca unul care e la noi de un an.
Corespunde felului real în care crește muzica. Un artist are primii ascultători în orașul lui, cântă în cluburi din orașul lui, iar oamenii de acolo se cunosc între ei. Am scris despre asta în De ce artiștii buni din orașe mici rămân necunoscuți.
Produce o listă finită și parcurgibilă. Toți artiștii de rock dintr-un oraș pot fi văzuți în câteva minute. Un clasament global nu se termină niciodată, iar ce nu se termină nu se explorează, se derulează.
Nu se poate falsifica ușor. Poți cumpăra ascultări. Nu prea poți cumpăra un oraș.
Al doilea criteriu, genul, face restul muncii: dintr-un oraș vrei totuși ce se apropie de ce asculți. Am detaliat cum funcționează asta pentru artist în Cum îți alegi genul.
Ce ne costă
Aici e partea pe care ar fi comod să o sărim.
Orașele goale se văd. Când într-un oraș nu avem încă artiști, pagina lui e goală. Un recomandator ar fi umplut spațiul cu altceva și ar fi ascuns problema. Noi am ales să nu ascundem, ceea ce înseamnă că un vizitator poate ateriza pe o pagină care nu are ce să-i arate. E cel mai vizibil defect al alegerii noastre.
Nu servim bine ascultătorul pasiv. Cine vrea muzică de fundal, fără să aleagă, e mai bine servit de o platformă mare. Nu concurăm acolo și nu avem cum.
Pierdem potriviri bune peste graniță. Cineva din Constanța ar fi putut iubi un artist din Oradea. Un recomandator ar fi găsit legătura; un filtru pe oraș, nu. Am atenuat asta lăsând ascultătorul să lărgească singur zona, de la orașul lui la regiune și la toată țara, dar rămâne un compromis, nu o rezolvare.
Ne asumăm un catalog mic. Fără popularitate ca filtru, calitatea listei depinde de cine se înscrie. Asta e o muncă lentă, de curatoriat și de recrutare, nu una de inginerie.
Ce am adăugat peste, ca să nu devină un clasament deghizat
Un filtru pe oraș rezolvă intrarea, dar dacă lista rămâne mereu în aceeași ordine, primii trei artiști dintr-un oraș devin singurii vizibili. Am rezolvat asta în două feluri.
Rotim ce se arată în rundele de vizibilitate, astfel încât locul din față să nu fie ocupat permanent de aceiași. Și ținem cont de ce a văzut deja fiecare vizitator, ca a doua vizită să nu arate identic cu prima.
Nu e un algoritm care ghicește gusturi. E un mecanism care distribuie atenția, ceea ce e o problemă diferită și mult mai simplă.
Ce nu susținem
Nu susținem că orașul e un criteriu mai bun decât un recomandator bine antrenat. La scara unei platforme mari, nu e.
Susținem că la scara unui artist care are zero ascultători, orașul e singurul criteriu care îl face vizibil astăzi, nu peste doi ani. Iar pentru cine vrea să găsească pe cineva înainte să devină cunoscut, o listă finită dintr-un loc real e mai utilă decât o predicție.
Contextul întreg al problemei e în De ce descoperirea muzicală e ruptă.
Cum arată în practică se vede la scena pe orașe și la genurile de pe platformă.
Ce rămâne
Am ales criteriul pe care îl are toată lumea de la început, în locul celui care se câștigă în timp. E o alegere care ne limitează, dar limitările ei sunt vizibile și oneste.
Dacă peste doi ani vom avea destule date pentru un recomandator care chiar ajută, îl vom construi. Nu ca înlocuitor pentru oraș, ci deasupra lui.