Cum îți alegi genul și de ce contează mai mult decât crezi

Genul e câmpul pe care artiștii îl completează cel mai repede și la care se gândesc cel mai puțin. E și cel care decide, în bună măsură, cine ajunge să te asculte.

Nu pentru că genul ar defini muzica. Ci pentru că genul e felul în care oamenii caută.

Genul nu te descrie. Te plasează

Un ascultător nu se trezește dimineața vrând „un artist nou". Vrea ceva anume: ceva liniștit de pus la lucru, ceva de ascultat în mașină, ceva tare pentru sală, rap românesc nou, trupe rock din orașul lui.

Fiecare dintre gândurile astea e o categorie. Dacă tu nu ești în categorie, nu exiști pentru omul ăla, oricât de bună ar fi piesa.

Aici greșesc mulți artiști: aleg genul ca pe o declarație de identitate. „Nu vreau să fiu pus într-o cutie." Se înțelege sentimentul. Dar refuzul cutiei nu te scoate din sistem, te scoate din căutări. Muzica ta ajunge în categoria „altele", iar în „altele" nu caută nimeni.

Prea larg și prea îngust

Prea larg e cea mai frecventă greșeală. „Pop." „Rock." „Electronic." Sunt corecte și sunt inutile: în ele intră zeci de mii de artiști, inclusiv toți cei mari. Într-o categorie atât de aglomerată, un artist la început e invizibil.

Prea îngust e greșeala opusă și e mai rară, dar la fel de costisitoare. Dacă alegi un subgen pe care îl caută treizeci de oameni în toată țara, ai dreptate tehnic și n-are cine să te găsească.

Punctul potrivit e undeva la mijloc: destul de specific cât să însemne ceva, destul de cunoscut cât să fie căutat. Dacă cineva care ascultă genul tău ar recunoaște eticheta și ar ști cam ce urmează, ai nimerit.

Cum alegi, concret

Întreabă-te ce ascultă cine te-ar asculta pe tine. Nu ce asculți tu, nu ce te-a influențat. Ce are în playlist omul căruia i-ar plăcea piesa ta. Genul ăla e genul tău, chiar dacă tu te-ai descrie altfel.

Uită-te la artiștii cu care ai fi pus alături. Dacă cineva ar face un playlist cu tine și încă cinci, cine ar fi ăia cinci? Ce etichetă au ei? Aia e.

Nu confunda influențele cu genul. Poți avea influențe de jazz într-o piesă de hip-hop. Nu ești artist de jazz. Genul e ce aude ascultătorul în primele zece secunde, nu ce ai pus tu în ea.

Alege unul principal, nu cinci. Tentația de a bifa tot ce se potrivește parțial e mare. Efectul e că apari peste tot slab în loc să apari undeva puternic.

Când muzica ta chiar nu intră nicăieri

Se întâmplă, dar mai rar decât cred artiștii.

Dacă ești convins că muzica ta nu are gen, testează: pune piesa la câțiva oameni care nu te cunosc și întreabă-i cu ce seamănă. Vei primi de obicei același răspuns de la majoritatea. Ăla e genul tău, indiferent de ce simți tu despre el.

Dacă chiar primești răspunsuri complet diferite de la fiecare, nu e neapărat o veste bună. Poate însemna originalitate, dar de multe ori înseamnă doar că piesa nu are încă o direcție clară.

Ce se schimbă concret la noi

Pe DiStage genul nu e o etichetă decorativă. E unul dintre cele două criterii după care ești descoperit, alături de oraș.

Cineva care intră și vrea rock din Cluj vede artiștii de rock din Cluj. Dacă tu cânți rock în Cluj și ai bifat „altele", nu apari. Nu e o penalizare, e o consecință directă.

Poți să vezi cum arată la genurile de pe platformă: fiecare are propria pagină, cu artiștii care intră în ea. Categoriile mari au zeci de artiști; cele de nișă au câțiva, și tocmai de-aia un artist nou e mult mai vizibil acolo.

Merită și o notă practică: la noi genul unui artist nu vine doar din ce bifează el, ci și din genul pieselor pe care le urcă. Dacă bifezi „Hip-Hop" dar piesele tale sunt marcate „Trap", apari și la Trap. E felul nostru de a nu pedepsi pe cineva pentru o alegere făcută în grabă la înscriere.

Pe scurt

Genul nu e o cușcă. E o adresă.

Dacă nu ți-o dai, oamenii care te-ar asculta nu au cum să ajungă la tine, indiferent cât de bună e muzica. Iar la început de drum, când primii o sută de fani sunt tot ce contează, nu-ți permiți să fii greu de găsit din motive administrative.